Azi sarbatorim Ziua Mondiala a Populatiei Pamantului, iar peste 7 miliarde de guri trebuie hranite in fiecare zi. E crudul adevar pe care, din pacate, trebuie sa il recunoastem: avem suficienta mancare pe glob pentru toti, dar inca avem infometati, pentru ca unii stiu doar sa risipeasca.

Noi, romanii, ar trebui sa-i multumim Celui de Sus pentru ca nu ne lasa sa murim de foame si, cum-necum, ne pune pe masa „painea cea de toata zilele” si chiar mai mult de atat. Ne da, in acelasi timp si intelepciunea sa nu prapadim, ci sa mancam atat cat ne tine stomacul, pentru ca e pacat sa arunci mancarea.

Am mancat bine de cand ne stim, iar chiar daca nu am avut nicio letcaie in buzunar, am taiat un pui din curte si l-am oparit intr-o saramura de usturoi langa care am pus o bucata de mamaliga aburinda taiata cu ata si impartita la toti ca sa ajunga. Ca vorba bunicilor: „daca nu ajunge, mai ramane”.

Iar de la bunici nu ne-au ramas doar vorbele, ci si retele vechi pe care multi le cauta si putini le mai gasesc. Datorita lor azi ne putem bucura nu doar de mancare, ci si de gastronomie care, potrivit lui Theodor Zeldin „este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea”. Iar fericiti ne place sa-i vedem pe toti cei care ne trec pragul si ne dau comanda doar cu coada ochiului, pentru ca, de cand calca in picioare presurile de la Nicoresti le-am invatat poftele si tabieturile.

Tenditele se schimba, apar noi si noi „bunatati” in lumea culinara. Dar totusi, ne intrebam politicos si cu un simt al raspunderii ridicat: ce poate fi mai bun decat mancarea traditionala romaneasca, gatita cu dragoste, dupa aceleasi retete vechi, pe care bucatarii boierilor de fala le tineau infipte in perete in loc de icoana? Ne-am dorit mereu ca Nicorestiul sa fie un simbol al gastronomiei romanesti, locul in care atunci cand patrunzi ti se arata copilaria in fata ochilor doar mirosind bucatele ce-ti sunt asezaje dinaintea gurii. Ne-am dorit si am si reusit, iar asta datorita voua, cei care muscati cu pofta dintr-un ciolan de porc crescut bio sau un cotoi de gaina crescuta prin curte, la tara. Voua celor care inca va place crema de zahar ars si tanjiti dupa o portie de lapte de pasare trebuie sa va multumim, pentru ca dintre cei 7 miliarde sarbatoriti astazi, de Ziua Mondiala a Populatiei Pamantului v-ati ales si ati ales sa ne cinstiti cu prezenta voastra de atata vreme.

„Vreme trece, vreme vine”, dar odata cu vremea, la Nicoresti, gustul traditional romanesc a ramas la locul lui, nederanjat de nimeni, invaluit de atemporalitate. Iar „in aceste momente de spatiu si timp, cat infint!”, infinit in care sa ne bucuram de viata si sa ne cinstim cum se cuvine, dar nici sa nu ne intindem mai mult decat ne e plapuma, caci e pacat de Dumnezeu sa prapadim. De Ziua Mondiala a Populatiei Pamantului sa-i multumim inca o data Inaltului pentru ca, dintre toti, ne-a ales pe noi, romanii, sa cunoastem adevaratul gust al mancarii, gustul mancarii traditionale romanesti.