Nu sunt unul, doi si nici 10, ci chiar 40! Probabil va duceti cu gandul la pahare de vin de Ciumbrud din data de 9 martie, ca cel care ne-a dat “buna ziua” stie despre ce e vorba, insa despre asta discutam cu alta ocazie, cand om avea lautarii langa noi si chelnerul va umple paharele doar la un gest discret din cap. Sunt 40 de ani de Nicoresti.

Patruzeci de ani au trecut de la prima zi de cand am ridicat obloanele, de cand cea dintai rachie si cele mai fierte sarmalute in foi de vita au incantat papilele gustative ale oaspetilor ce au indraznit sa ne treaca pragul. De atunci pastram gustul traditional romanesc cu care ne mandrim peste tot, iar gurmanzii nostri stiu despre ce vorbim.

Bunatatile pe care le facea bunica zac uitate intr-un caiet de retete prafuit pe cine stie ce raft ori in vreun sertar. Foarte putini mai stiu sa gateasca romaneste, iar si mai putini o fac. Se mananca pizza si hamburger, chebab ori sushi. Noi, la Nicoresti, am incercat sa nu ne amestecam printre mancarurile exotice sau fast food-uri. 40 de ani de Nicoresti, de cand gatim traditional romanesc si ii facem si pe cei ce ne trec pragul sa isi aduca aminte de gustul autentic al mancarii de la bunica. Bucate precum salata de boeuf, ciorba de burta, ciorba de loboda, sarmalutele cu mamaliguta, chiftelutele marinate, ciolanul pe fasole, clatitele si altele atat de „neaose“ au fost introduse de atatea zeci de ani in bucataria romaneasca, ca nu le mai stim sirul. Imprumutate de la francezi, germani sau turci, ele au fost aranjate discret, ”pe romaneste”, in asemenea masura, incat nu mai recunosti de unde provin!

Carciuma Nicoresti s-a deschis in ’76, intr-o casa de general de armata, nu departe de “Targul Mosilor” si “Halele Oborului”, purtand pe vremea aceea numele de “Bufetul Muscel”. Asta pe cand online-ul era doar un concept prin America, iar stirile nu le aflai altfel decat din ziare, la radio ori din gura in gura. Nu era chiar ieftin si accesibil sa dai un telefon pe vremea aia, insa “telefonul fara fir” functiona cu vrednicie si ne aducea zi de zi meseni gurmanzi care dadeau comanda inainte sa-si dea jos palaria.

N-am vrut sa epatam niciodata prin prezentare grandioasa, ci am vrut sa lasam gustul sa vorbeasca pentru noi. Pastrama de berbecut la gratar, coborata de pe la stanile din creasta muntelui catre mustariile baragane ori ciorba din gaina de tara, crescuta “bio” prin curte si alergata cu bastonul inainte sa fie sacrificata au fost un ambasador mai bun decat sofisticatele “frunze incalecate” din bucataria franceza.

Daca voiam sa facem local cu fason, ne deschideam pe Calea Victoriei sau in Parcul Herastrau iar acum ne numeam restaurant “de fite” si nu carciuma, asa cum inca ne place sa spunem. E drept ca ne-am contopit cu timpurile si am tinut pasul in ceea ce priveste amenajarea, insa am lasat gustul tot acolo, iar ciorba de potroace, ghiveciul calugaresc si mai ales mititeii pentru care suntem vestiti, le preparam la fel cum le facea si bunica, acum 40 de ani.

Unii vin de curiozitate, ca cica „umbla vorba in oras ca ati avea mancare tare gustoasa”. Si asta datorita domnului Piros, Dumnezeu sa il ierte, caci el a fost cel care a adus Nicorestiul unde este astazi si l-a lasat mostenire generatiilor urmatoare ca pe un loc unde cei mai pofticiosi se pot desfata in voie.

Acum, cand stam si ne uitam in calendar, ne vine greu sa credem ca sunt 40 de ani de Nicoresti si suntem aproape de jumatate de secol de existenta. Nicoresti pare sa nu mai fie un simplu nume de restaurant, ci pare a fi un salut intre meseni, un substantiv comun al gurmanzilor sau o carciuma coborata din povestile lui Slavici sau ale lui Sadoveanu.

La multi ani, gurmanzii nostri! Pentru ca prin voi si pentru voi traim si noi, cu pasiunea noastra pentru mancarea buna si doar impreuna putem sa ne gandim la centenar!