Astazi il „invitam” pe regretatul Radu Anton Roman sa ne spuna despre vestita pastrama de berbecut. Ne povesteste cu harul lui binecunoscut despre cum se face aceasta mancare de toamna care se insoteste atat de bine cu mustul proaspat stors, ca cel pe care-l facem la noi, la Nicoresti dar si cu vinurile proaspete, precum celebrul zaibar oltenesc.

Pofta buna!

„In tara de oieri si ocne care e Romania, pastrama de berbecut a coborat de pe la stanile din creasta muntelui catre mustariile baragane impodobite cu stuf, de alta data. E o mancare de toamna, de timp mai rece, pentru ca pastramagiul dibaci nu pune sare cu pumnul ci presara doar panza carnii pana o albeste, ca sa nu se usuce si miezul si sa devina piatra. Pastrama cea mai buna e cea care se frige repede, in prima saptamana dupa ce s-a vanturat. Se mananca cu mamaliga si cu turte de malai.

In afara de must, e amuzant sa mai bei si altceva din setea toamnei – dar nu vin, caci vinul e o opera de arta, clasica, limpede si riguroasa, iar pastrama e o provocare primitiva – ci tulburel poznas, piscacios la limba.

Fara flacara directa, cu caldura uscata si uniforma, „de piatra“, cum se zice, venind de pretutindeni, cuptorul si testul faceau painea colac pufos si carnea cea mai atoasa frageda ca untul, fara sa le arda vreodata!

Si numai tulburelul de Zaibar (berbecel, „ananas“, o mie unu, pichet, etc.), adica toapa mesei si a viilor nu da dureri de cap si stricaciune matelor. Chiar si petrecerile cu neamuri proaste au hazul lor, totul e sa stii sa te bucuri de viata si de ce iti daruie ea, cum i se nazare!

Si iar intra in discutie, obligatoriu, celalalt tulburel de pastrama, cel de Dragasani, cunoscut dumneavoastra, si luat in seama si in cani imediat dupa cules, de prietenul Nicu Zinca, cam asa: „Sa bem tulburel, Radule, ca a venit toamna!“ De unde stii? „Se muta soacra-mea la noi si se agita vinul vechi ca-l simte p’ala nou!“

.